dr. ing. Ilie Vlaicu

"Fundaţia Aquademica are două atuuri majore, în opinia mea. Unul îl constituie bunele practici, deja experimentate, verificate şi consacrate prin experienţa partenerilor noştri din München. Toţi suntem de acord că este de preferat să învăţăm să aplicăm strategiile care s-au dovedit a fi de succes, asistaţi de cineva care a trecut prin acele etape. Al doilea punct tare este existenţa staţiilor pilot, pe care pot fi modelate tehnologiile existente pentru optimizare, sau tehnologiile noi, în vederea unei viitoare implementări. Consider că alăturarea dintre bunele practici şi staţile pilot este combinaţia cu care putem aborda eficient nevoia de dezvoltare a competenţelor profesionale în domeniul apei, un segment de mediu tot mai sensibil, şi de aceea tot mai căutat. "

Inapoi Sus

Comunicate de presă

Toate stirile

Aboneaza-te la newsletter fii primul care afla noutatile

Despre confidentialitate …